Inspiratie

Lenjerie intimă lejeră pentru anotimpul cald

Chiar dacă suntem aproape de sfârșitul celei de-a doua luni de primăvară, vremea călduroasă își face deja simțită prezența. Indiferent de condițiile meteo, trebuie să încercăm întotdeauna să alegem articole de lenjerie care să ne avantajeze și, de ce nu, să impresioneze. Cei de la SevenSins s-au conformat, iar pe site au început să apară modele noi de piese de lenjerie din materiale ușoare și lejere. Acestea au modele moderne, dar feminine și elegante în același timp. Să vedem câteva dintre ele!

Chemise Chilirose Ginger
O cămășuță de noapte din tul negru, ornată cu dantelă în zona bustului. Are talia înaltă și decolteul adânc, iar la spate este decupată până la jumătatea spatelui. Vine la pachet cu un chilot string simplu. Foarte comodă, perfectă pentru serile călduroase de început de vară.

Chemise Chilirose Ginger

Set Excellent Beauty L-112
Un compleu sexy de lenjerie, compus din două piese. Sutienul este de tip demi cup, doar jumătate din cupe fiind buretate. Dantela neagră cu model floral se regăsește și în cazul chilotului, care are un design interesant datorită șnurului din satin.

Set sexy Excellent Beauty L-112

Body Excellent Beauty B-221
Un body foarte sexy, confecționat din tul și broderie cu model floral în nuanțe de roz. Ornamentul din față este dispus în formă de V, body-ul fiind integral din tul la spate. Evidențiază talia și se mulează perfect pe formele purtătoarei.

Body Excellent Beauty B-221

Set Excellent Beauty L-132
Un set de lenjerie intimă foarte lejer, format din bustieră și chilot tanga. Este realizat din tul negru, accesorizat cu broderie florală colorată pe sutien și chilot. Sutienul este pe jumătate alcătuit din material negru mat elastic, pentru o mai bună susținere a bustului.

Set sexy Excellent Beauty L-132

Set Excellent Beauty L-137
Un compleu de lenjerie cu un design modern, confecționat din dantelă neagră. Sutienul are o croială interesantă datorită benzilor elastice ornante din față și a materialului dispus la spate în formă de V întors. Chilotul are un decupaj simpatic la spate.

Set sexy Excellent Beauty L-137 lenjerie

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pin It on Pinterest

Iti place articolul?

Distribuie-l pe retelele de socializare!